ursoaică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)URSOÁICĂ, ursoaice, s. f. 1. Femela ursului; ursoaie (
1).
2. (
Reg.) Coș de sobă care trage fumul de la o sobă lăturalnică și îl transportă într-un coș mai mare; coș de nuiele lipite cu pământ, construit deasupra cuptorului, prin care iese fumul până la acoperiș; ursoaie (
2).
3. (
Reg.) Stâlp sau bârnă de susținere la o construcție; ursoaie (
3). –
Urs +
suf. -oaică.ursoaică (Dicționar de argou al limbii române, 2007)ursoaică, ursoaice s. f. (intl.) 1. casă de bani.
2. iubită, amantă.
ursoaică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ursoáică s. f.,
g.-d. art. ursoáicei; pl. ursoáiceursoaică (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ursoaică f.
1. femeiușca ursului;
2. sensuri tehnice: a) coșul din pod la casele țărănești; b) pl. stâlpii ce țin podul morii. [Pentru sensurile de sub 2, cf.
urs].
ursoaică (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)URSOAÍCĂ, ursoaice, s. f. 1. Femela ursului; ursoaie (
1).
2. (
Reg.) Coș de sobă care trage fumul de la o sobă lăturalnică și îl transportă într-un coș mai mare; coș de nuiele lipite cu pământ, construit deasupra cuptorului, prin care iese fumul până la acoperiș; ursoaie (
2).
3. (
Reg.) Stâlp sau bârnă de susținere la o construcție; ursoaie (
3). —
Urs +
suf. -
oaică.ursoaĭcă (Dicționaru limbii românești, 1939)ursoáĭcă (
oaĭ o silabă) f., pl.
e. Femeĭa ursuluĭ (numită și
ursoaĭe. Cp. cu
ghionoaĭe).
Est ș. a. Partea de sus a „cahleĭ”, hornu gros al vetreĭ la casele de moda veche (Șez. 36, 35).