ursitor - explicat in DEX

ursitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
URSITÓR, -OÁRE, ursitori, -oare, adj., s. f. (În credințele și basmele populare). 1. Adj. Care ursește. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soț (sau soție) cuiva; ursit (1). 2. S. f. Ființă imaginară despre care se crede că are darul de a hotărî soarta omului la naștere; ursită (3). 3. S. f. (Înv.) Soartă, destin; fatalitate. – Ursi + suf. -tor.

ursitor (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
ursitór, -i, -oare, s.m.f. – Vrăjitor, pocitor, strigoi; cel ce sorocește, cu sensul de a fermeca; ursitor malefic (magia neagră a fost practicată, în vechime, în societatea tradițională maramureșeană): „Păntru strâgoile celea, păntru ursitorile celea ce iau laptele de la marhă...” (Papahagi 1925). – Din ursi + -itor.

ursitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ursitór adj. m., s. m., pl. ursitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ursitoáre

ursitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
URSITÓR, -OÁRE, ursitori, -oare, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Care ursește. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursit (1). 2. S. f. (în mitologia populară românească) Zână căreia i se atribuie rolul de a hotărî sau a prezice soarta noului-născut. 3. S. f. (înv.) Soartă, destin; fatalitate. — Ursi + suf. -tor.