urgisi - explicat in DEX

urgisi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

urgisi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
urgisí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 să urgiseáscă

urgisi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (înv.) A se mânia, a se înfuria. — Din ngr. orghízome (după urgie).

urgisì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
urgisì v. 1. a urî tare, a detesta; 2. a lăsa în părăsire: a urgisit copilul într’o pădure; 3. pop. a exila: l’a urgisit departe în lume. [Gr. bizantin ORGHIZOMAI (prin mijlocirea aoristului)].