urgie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)URGÍE, urgii, s. f. (
Pop.)
1. Nenorocire mare care se abate asupra cuiva sau a ceva. ◊
Loc. adj. De urgie = aducător de nenorocire. ♦ Dezlănțuire violentă de forțe ale naturii; prăpăd.
2. Comportare, faptă, manifestare de om dușmănos, furios etc.; ură, furie. –
Lat. orgia.urgie (Dicționar de neologisme, 1986)-URGÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „operă”, „lucrare”, „lucrătură”. [< it.
-urgia, fr.
-urgie, cf. gr.
-ourgia <
ergon].
urgie (Marele dicționar de neologisme, 2000)-URGÍE elem. -urg.
urgie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)urgíe (-íi) s. f. –
1. Ură, furie. –
2. Furie dumnezeiască, pedeapsă divină. –
3. Dezastru, calamitate, nenorocire. –
4. (Înv.) Exil, surghiun. –
5. Pocitanie, vrăjitoare. –
Mr. urγie. Gr. ỏργή, probabil prin intermediul unui
lat. vulg. *orgia (Densusianu, I, 202; Pușcariu 1831; Candrea);
der. directă din mgr. (Roesler 577; Murnu 58; Tiktin) nu pare posibilă fonetic. Direct din
lat. *
orgilĭa ‹
gr. ỏργιλος (Giuglea,
RF, II, 65) este puțin probabilă.
Cf. Rosetti, II, 69 și I, 174. –
Der. urgisi, vb. (a persecuta, a distruge; a urî, a-i dori răul;
înv., a surghiuni; a pedepsi, a nedreptăți),
cf. ngr. ỏργίζωμαι „a supăra”;
urgiseală, s. f. (nenorocire).
urgie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)urgíe (
pop.)
s. f.,
art. urgía, g.-d. art. urgíei; pl. urgíi, art. urgíileurgie (Dicționaru limbii românești, 1939)urgíe f. (lat. pop.
orgía, d. vgr.
orgé, furie,
orgizo, înfuriĭ. V.
orgie). Mare mînie, mare furie:
urgia guvernuluĭ, urgia poporuluĭ, această ploaĭe e chear urgia luĭ Dumnezeŭ. Fig. Ființă foarte rea (grozavă):
Atila era o urgie de om, venea o urgie de balaur. Fată saŭ femeĭe foarte urîtă:
sutele mărită slutele, și miile urgiile (Prov.).
L. V. Mold. Exil.
urgie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)urgie f.
1. mânie mare, blestem:
urgia lui Dumnezeu; 2. ură mare:
urgia poporului; 3. fig. plagă:
urgia de balaur; 4. exil (sens arhaic):
l’a trimis în urgie. [Lat. vulg. ORGIA (cf.
mânie)].
urgie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)URGÍE, urgii, s. f. (
Pop.)
1. Nenorocire mare; năpastă. ◊
Loc. adj. De urgie = aducător de nenorocire. ♦ Dezlănțuire violentă de forțe ale naturii; prăpăd.
2. Comportare, faptă, manifestare de om dușmănos, furios etc.; ură, furie. —
Lat. orgia.