uman - explicat in DEX

uman (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
UMÁN, -Ă, umani, -e, adj. 1. Care ține de om sau de omenire, privitor la om sau la omenire, caracteristic omului sau omenirii; omenesc (1). ◊ Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie. 2. (Adesea adverbial) Care are dragoste față de oameni, care simte compasiune față de suferințele lor; omenos, bun, sensibil. – Din lat. humanus.

uman (Dicționar de neologisme, 1986)
UMÁN, -Ă adj. 1. Caracteristic pentru om; privitor la om sau la omenire; omenesc. ♦ Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie. 2. (Adesea adv.) Omenos, bun, blând. [< lat. humanus, cf. fr. humain, it. umano].

uman (Marele dicționar de neologisme, 2000)
UMÁN, -Ă adj. 1. referitor la om sau la omenire; caracteristic omului; omenesc. ♦ geografie ~ă = antropogeografie. 2. (și adv.) cu dragoste de oameni, omenos, bun, blând. (< lat. humanus)

uman (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
umán adj. m., pl. umáni; f. umánă, pl. umáne

uman (Dicționaru limbii românești, 1939)
*umán, -ă adj. (lat. humanus). Omenesc: corpu uman, medicina umană. Fig. Blînd, milos: om, caracter uman. Adv. Omenește: a te purta uman.

uman (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
uman a. 1. relativ la om: istoria umană ’n veci le desfășoară EM.; 2. care simte îndurare, binefăcător: bun și uman. ║ adv. omenesc.

uman (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
UMÁN, -Ă, umani, -e, adj. 1. Care ține de om sau de omenire, privitor la om sau la omenire, caracteristic omului sau omenirii; omenesc (1). ◊ Geografie umană (sau antropologică) = antropogeografie. 2. (Adesea adverbial) Care are dragoste față de oameni; omenos, blând, bun. — Din lat. humanus.