ultimatum - explicat in DEX

ultimatum (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ULTIMÁTUM, ultimatumuri, s. n. Comunicare cuprinzând condițiile irevocabile pe care o putere, un stat, un împuternicit le pune altuia în vederea rezolvării unei situații litigioase de care depind relațiile lor reciproce. [Var.: (înv.) ultimát s. n.] – Din fr. ultimatum, germ. Ultimatum.

ultimatum (Dicționar de neologisme, 1986)
ULTIMÁTUM s.n. Cerere categorică, care nu admite discuții și obiecții, de a îndeplini o condiție pusă sub amenințarea folosirii forței sau altor represiuni. ♦ Hotărâre irevocabilă, ultim cuvânt. [Var. ultimat s.n. / < fr. ultimatum, cf. lat. ultimus – ultimul].

ultimatum (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ULTIMÁTUM s. n. cerere categorică, care nu admite discuții și obiecții, de a îndeplini o condiție pusă sub amenințarea folosirii forței sau altor represiuni. ◊ hotărâre irevocabilă, ultim cuvânt. (< fr. ultimatum, germ. Ultimatum)

ultimatum (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ultimátum s. n., pl. ultimátumuri

ultimatum (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ultimatum n. 1. ultimele condițiuni puse la un tractat; 2. rezoluțiune definitivă și irevocabilă, cuvântul cel din urmă.

ultimatum (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ULTIMÁTUM, ultimatumuri, s. n. Hotărâre irevocabilă, ultim cuvânt. ♦ (Jur.) Comunicare cuprinzând condițiile irevocabile pe care o putere, un stat, un împuternicit le pune altuia, în vederea rezolvării unei situații litigioase de care depind relațiile lor. [Var.: (înv.) ultimát s. n.] — Din fr. ultimatum, germ. Ultimatum.