ultim (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÚLTIM, -Ă, ultimi, -e, adj. Care este cel din urmă (dintr-o serie de elemente spațiale, temporale, valorice); care se află la sfârșit, în urma unei serii.
A sosit ultimul. Ultima carte. ◊
Ultima oră = rubrică având cele mai noi știri dintr-o gazetă. – Din
lat. ultimus, it. ultimo.ultim (Dicționar de neologisme, 1986)ÚLTIM, -Ă adj. Cel din urmă. ♦
Ultima oră = rubrică într-o gazetă unde se publică cele din urmă știri sosite la redacție. [< lat.
ultimus, superlativ al lui
ultra – dincolo, cf. fr.
ultime, it.
ultimo].
ultim (Marele dicționar de neologisme, 2000)ÚLTIM, -Ă adj. cel din urmă. ♦ ă oră = rubrică într-o gazetă unde se publică cele din urmă știri sosite la redacție. (< lat.
ultimus, it.
ultimo)
ultim (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)últim adj. m.,
pl. últimi; f. últimă, pl. últime, art. últimele ultim (Dicționaru limbii românești, 1939)*últim, -ă adj. (lat.
últimus, superlativu d.
ultra, dincolo). Cel din urmă (rămas orĭ sosit):
ultimu gologan, ultima vorbă. V.
penultim.ultim (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ultim a. cel din urmă.
ultim (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ÚLTIM, -Ă, ultimi, -e, adj. Cel din urmă (dintr-o serie de elemente spațiale, temporale, valorice); care se află la sfârșit, în urma unei serii.
A sosit ultimul. Ultima carte. ◊
Ultima oră = rubrică dintr-o gazetă având cele mai noi știri. —
Din lat. ultimus, it. ultimo.