ultimativ - explicat in DEX

ultimativ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ULTIMATÍV, -Ă, ultimativi, -e, adj. Cu caracter de ultimatum, care conține un ultimatum. – Din fr. ultimatif.

ultimativ (Dicționar de neologisme, 1986)
ULTIMATÍV, -Ă adj. Cu caracter de ultimatum. [Cf. fr. ultimativ].

ultimativ (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ULTIMATÍV, -Ă adj. cu caracter de ultimatum, care conține un ultimatum. (< fr. ultimatif)

ultimativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ultimatív adj. m., pl. ultimatívi; f. ultimatívă, pl. ultimatíve

ultimativ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*ultimatív, -ă adj. (d. ultimat). Care are caracter de ultimat: notă ultimativă.

ultimativ (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ULTIMATÍV, -Ă, ultimativi, -e, adj. Cu caracter de ultimatum, care conține un ultimatum. — Din fr. ultimatif.