ultimat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ULTIMÁT s. n. v. ultimatum.ultimat (Dicționar de neologisme, 1986)ULTIMÁT s.n. v.
ultimatum.
ultimat (Dicționaru limbii românești, 1939)*ultimát n., pl.
e și
urĭ (lat. modern
ultimatum, dedus din
ultimare, a ajunge la sfîrșit [timpul]). Ultimu cuvînt pe care un stat îl adresează altuĭa și după care, dacă nu e ascultat, urmează ruperea relațiunilor diplomatice saŭ războĭu:
a adresa un ultimat.ultimat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ULTIMÁT s. n. v. ultimatum.