trebuincĭos - explicat in DEX

trebuincios (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TREBUINCIÓS, -OÁSĂ, trebuincioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Necesar, folositor, util, de trebuință, trebuitor. [Pr.: bu-in-] – Trebuință + suf. -ios.

trebuincios (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
trebuinciós (-bu-in-) adj. m., pl. trebuincióși; f. trebuincioásă, pl. trebuincioáse

trebuincios (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
trebuincios a. necesar.

trebuincios (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TREBUINCIÓS, -OÁSĂ, trebuincioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Necesar, folositor, util, de trebuință, trebuitor. [Pr.: -bu-in-] — Trebuință + suf. -ios.

trebuincĭos (Dicționaru limbii românești, 1939)
trebuincĭós, -oásă adj. (d. trebuință). Necesar, folositor, care trebuĭe: cuțitu e trebuincĭos la tăĭat.