trebuincios (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TREBUINCIÓS, -OÁSĂ, trebuincioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Necesar, folositor, util, de trebuință, trebuitor. [
Pr.:
bu-in-] –
Trebuință +
suf. -ios.trebuincios (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)trebuinciós (-bu-in-) adj. m.,
pl. trebuincióși; f. trebuincioásă, pl. trebuincioásetrebuincios (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)trebuincios a. necesar.
trebuincios (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TREBUINCIÓS, -OÁSĂ, trebuincioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Necesar, folositor, util, de trebuință, trebuitor. [
Pr.: -
bu-in-] —
Trebuință +
suf. -
ios.trebuincĭos (Dicționaru limbii românești, 1939)trebuincĭós, -oásă adj. (d.
trebuință). Necesar, folositor, care trebuĭe:
cuțitu e trebuincĭos la tăĭat.