trebnic - explicat in DEX

trebnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRÉBNIC, trebnice, s. n. (Rar) Molitvelnic. – Din sl. trĕbĕnikŭ.

trebnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
trébnic (rar) s. n., pl. trébnice

trebnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) trébnic n., pl. e (vsl. trĭebĭnikŭ, templu, altar, sîrb. trebnik, ritual, rus. trébnik, altar, ritual). Altar (Dos.). Ritual. Carte care conține rînduĭala trebilor bisericeștĭ.

trebnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) trébnic, -ă adj. (d. treabă cu sufixu -nic. V. netrebnic). Rar. Trebuincĭos. Capabil.

trebnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
trebnic a. capabil: dacă nu ești trebnic la o treabă, nu-ți băga capul degeaba PANN. [Liț. de treabă].

trebnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
trebnic n. ritual ortodox. [Rus. TRĬEBĬNIKŬ (din TRĬEBA, jertfă, slujbă bisericească)].

trebnic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TRÉBNIC, trebnice, s. n. (Rar) Molitvelnic. — Din sl. trĕbĕnikŭ.