toartă - explicat in DEX

toartă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TOÁRTĂ, toarte, s. f. 1. Parte ieșită în afară la unele obiecte, încovoiată în formă de arc, care servește pentru apucat cu mâna. ◊ (În basme și în credințele populare) Toarta (sau torțile) cerului (sau pământului) = toartă sau toarte pe care le-ar avea cerul (sau pământul). ◊ Loc. adj. și adv. (Fam.) La toartă = zdravăn, strașnic; extrem de strâns. 2. Verigă sau belciug cu ajutorul cărora se atârnă un obiect. ♦ Urechea curbată a unui lacăt (petrecută prin belciuge). 3. Dispozitiv curbat cu care se prinde cercelul de ureche; cercel în formă de inel. [Pl. și: torți] – Lat. torta (<torquere).

toartă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
toartă, toarte s. f. braț.

toartă (Dicționaru limbii românești, 1939)
toártă f., pl. (vest) e și (est) torțĭ (lat. tõrta, fem. d. tortus, sucit. V. tort 1). Vest. Cercel: de sfîrcurile urechilor îĭ atîrnaŭ doŭă toarte sclipitoare (CL. 1910, 5, 315). Mîner pin [!] care poțĭ băga degetu saŭ mîna: ceașca are o toartă, felegeanu n´are, chĭupu are doŭă. La toartă, la cataramă, cu intensitate: prietenie, dușmănie la toartă.

toartă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!toártă s. f., g.-d. art. toártei; pl. toárte

toartă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
toartă f. 1. cercel: toarte de aur; 2. verigă de metal; 3. fig. cerc, orbită: toarta pământului POP.; torțile cerului CR.; 4. mâner recurbat: urcior cu două torți. [Lat. TORTA, ceva rotunjit]. ║ adv. la toartă, 1. intim: prieteni la toartă; 2. mult înverșunat: se certau la toartă.

toartă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TOÁRTĂ, toarte, s. f. 1. Parte ieșită în afară la unele obiecte, încovoiată în formă de arc, care servește pentru apucat cu mâna. ◊ (în basme și în credințele populare) Toarta (sau torțile) cerului (sau pământului) = toartă sau toarte pe care le-ar avea cerul (sau pământul). ◊ Loc. adj. și adv. (Fam.) La toartă = zdravăn, strașnic; extrem de strâns. 2. Verigă sau belciug cu ajutorul cărora se atârnă un obiect. ♦ Urechea curbată a unui lacăt (petrecută prin belciuge). 3. Dispozitiv curbat cu care se prinde cercelul de ureche; cercel în formă de inel. [Pl. și: torți] — Lat. torta (< torquere).