toartă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TOÁRTĂ, toarte, s. f. 1. Parte ieșită în afară la unele obiecte, încovoiată în formă de arc, care servește pentru apucat cu mâna. ◊ (În basme și în credințele populare)
Toarta (sau
torțile) cerului (sau
pământului) = toartă sau toarte pe care le-ar avea cerul (sau pământul). ◊
Loc. adj. și adv. (
Fam.)
La toartă = zdravăn, strașnic; extrem de strâns.
2. Verigă sau belciug cu ajutorul cărora se atârnă un obiect. ♦ Urechea curbată a unui lacăt (petrecută prin belciuge).
3. Dispozitiv curbat cu care se prinde cercelul de ureche; cercel în formă de inel. [
Pl. și:
torți] –
Lat. torta (<
torquere).