toast (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TOÁST, toasturi, s. n. Urare făcută la o masă în cinstea unei persoane sau a unui eveniment, însoțită de ridicarea paharului; scurt discurs ținut cu acest prilej. – Din
fr. toast.toast (Dicționar de neologisme, 1986)TOÁST s.n. Scurt discurs ocazional, improvizat, rostit la o masă în cinstea unei persoane sau a unui eveniment; închinare în sănătatea cuiva. [Pron.
to-ast și
tost, pl.
-turi, -te. / < engl., fr.
toast].
toast (Marele dicționar de neologisme, 2000)TOAST s. n. 1. scurt discurs ocazional, improvizat, rostit la o masă în cinstea unei persoane sau a unui eveniment; închinare în sănătatea cuiva. 2. felie de pâine prăjită cu unt. (< fr.
toast)
toast (Dicționaru limbii românești, 1939)*toást (
oa 2 silabe) n., pl.
urĭ și
e (fr.
toste și
toast, d. engl.
toast, pron.
tost, care vine d. lat.
tostus, „prăjit”, fiind-că cel care închina în sănătatea altuĭa obișnuĭa să moaĭe în pahar și o bucățică de pîne [!] prăjită orĭ pesmet). Închinare, pahar băut în sănătatea cuĭva:
a ridica un toast.toast (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)toast s. n.,
pl. toásturi (toas-)toast (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)toast n.
1. propunere de a bea în sănătatea cuiva;
2. discurs rostit la acea ocaziune:
glasul său puternic acest toast închină AL.
toast (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TOÁST, toasturi, s. n. Urare făcută la o masă în cinstea unei persoane sau a unui eveniment, însoțită de ridicarea paharului; scurt discurs ținut cu acest prilej. — Din
fr. toast.