toarce (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TOÁRCE, torc, vb. III.
1. Intranz. și
tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale.
2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce
1). –
Lat. torquere „a întoarce”.
toarce (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)toárce (-orc, -órs), vb. –
1. (Înv.) A vira, a schimba direcția. –
2. A fila lîna. –
3. (Despre pisici) A scoate un sunet continuu. –
Mr. torcu, torșu, toarsă, toarcere; megl. torcu, torș, tors, toarciri; istr. torcu, tors. Lat. tǒrquĕre, prin intermediul unei
var. vulgare *
tǒrquĕre (Pușcariu 1747; REW 8798),
cf. it. torcere (
logud. torkere),
prov. torser, fr. tordre, cat.,
sp.,
port. torcer. –
Der. torcător, s. m. (filator);
torcătoare, s. f. (femeie care toarce);
tors, adj. (filat);
tors, adj. (filat);
tors, s. n. (acțiunea de a toarce; tort);
tort, s. n. (fire toarse), din
lat. tōrtus (REW 8809),
cf. it.,
port. torto, prov. tort, sp. tuerto; tortel (
var. turtel, torțel),
s. m. (cătină, iniță, Cuscuta);
tortoțel (
var. întorțel),
s. m. (torțel);
întoarce, vb. (a suci, a răsuci; a schimba direcția; a face pe cineva să-și schimbe părerea; a abate, a conduce; a schimba, a modifica, a altera; a reda, a înapoia; a restitui, a trimite înapoi, a recupera, a despăgubi; a converti; a castra, a jugăni; a da o altă față unei haine uzate;
refl., a se îndrepta către, a se adresa;
refl., a se înapoia;
refl., a da rest), din
lat. intǒrquĕre (Pușcariu 888), sau din
toarce cu
pref. în-; întorcător, s. n. (tindeche la războiul țărănesc);
întorcătură, s.,
f. (
înv., răscoală, răzvrătire;
Trans., prima vizită a tinerilor însurăței la părinții unuia dintre ei);
întors, adj. (înapoiat, răsucit; răsturnat; strîmb; castrat; înțărcat; se spune și despre alimente care prisosesc, la întoarcerea dintr-o călătorie și care nu se mănîncă);
întors, s. n. (înapoiere; descîntec care pretinde a înlătura efectele unui blestem sau ale unui ghinion);
întorsătură, s. f. (cotitură; sucire; ocolire, învîrtire; schimb, modificare, alt aspect);
întorsură, s. f. (schimb; plug);
toartă, s. f. (mîner), de la
tort, probabil pornind de la mînere de fibră sau sfoară răsucită,
cf. calabr. torta „legătură de fir între jug și oiștea plugului”,
sicil. tòrta „bătătură”;
răstoarce, vb. (a restitui, a înapoia; a răscumpăra).
toarce (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)toárce (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. torc, imperf. 3
sg. torceá, perf. s. 1
sg. torséi, 1
pl. toárserăm; conj. prez. 3
să toárcă; part. torstoarce (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)toarce v.
1. a preface lâna, cânepa, etc. în fire subțiri;
2. fig. a. înfîra:
se toarce ’n gându-mi firul duioaselor povești EM.
cu gând gingaș toarce visuri blânde de noroc AL.;
3. a sforăi încet vorbind de pisici (imitând sunetul fusului la tors). [Lat. TORQUERE, a suci, a întoarce: românește cu sensul restrâns («a întoarce cu fusul»), dar accepțiunea generală a conservat’o compusul
întoarce].
toarce (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TOÁRCE, torc, vb. III.
1. Intranz. și
tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale.
2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce
1). —
Lat. torquere „a întoarce”.