temeteu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TEMETÉU, temeteie, s. n. (
Reg.) Cimitir. – Din
magh. temetö.temeteu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)temetéu (-ée), s. n. – (
Trans.) Cimitir.
Mag. temető (Tiktin).
temeteu (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)temetéu, -eie, -auă, (timiteu), s.n. – Cimitirul din afara satului (spre diferență de țintirim = cimitirul de la biserică). În temeteu se îngroapă săracii, taxele fiind mai mici. – Din magh. temetõ „cimitir„.
temeteu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)temetéu (
reg.)
s. n.,
art. temetéul; pl. temetéietemeteu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TEMETÉU, temeteie, s. n. (
Reg.) Cimitir. — Din
magh. temetö.temeteŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)temetéŭ n., pl.
eĭe (ung.
temetö).
Trans. Maram. Cimitir.