temnic - explicat in DEX

temnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TÉMNIC, temnicuri, s. n. (Reg.) 1. Adăpost în pământ, în care se țin stupii iarna. 2. Adăpost săpat în pământ pentru ocrotirea ostașilor (în timp de război). 3. (Înv.) Închisoare. – Din ucr. temnyk.

temnic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
témnic (-ce), s. n. – Adăpost în pămînt în care se țin stupii iarna. Sl. tĭmĭnŭ „întunecat”, cu suf. -nic, cf. tainic, dornic (Cihac, II, 407; Tiktin; Candrea). – Der. temniță, s. f. (închisoare), din sl. tĭmĭnica (Miklosich, Slaw. Elem., 50), cf. bg. tămnicŭ, sb., cr. tamnica, slov. temnica, pol. ciemnica, mag. tömlöcz; temnicer, s. n. (paznic de închisoare, gardian), cf. sl. tĭmĭničarŭ „deținut”; întemnița, vb. (a încarcera).

temnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
témnic n., pl. e (vsl. tĭmĭnikŭ, subterană, d. tĭma, întuneric. V. temniță). Est. Bordeĭ de ținut stupiĭ ĭarna. – Și tevnic (ca pivniță, schivnic față de pimniță, schimnic). În vest timnic, prelungire a caseĭ în partea din dos. (Iov. 29). V. boșcă, prelipcă.

temnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
témnic (reg.) s. n., pl. témnicuri/témnice

temnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
temnic n. Mold. bordeiul unde se țin stupii iarna. [Slav. TĬMĬNIKŬ, suterană (din TĬMA, întuneric)].

temnic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TÉMNIC, temnicuri, s. n. (Reg.) 1. Adăpost în pământ, în care se țin stupii iarna. 2. Adăpost săpat în pământ pentru ocrotirea ostașilor (în timp de război). 3. (înv.) Închisoare. [Pl. și: temnice] — Din ucr. temnyk.