suplinitor - explicat in DEX

suplinitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SUPLINITÓR, -OÁRE, suplinitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care suplinește (1) într-o funcție, într-o muncă. 2. S. m. și f. Cadru didactic care nu e titularizat. – Suplini + suf. -tor.

suplinitor (Dicționar de neologisme, 1986)
SUPLINITÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Profesor, institutor etc.) care suplinește pe cineva la o catedră sau (p. ext.) într-o muncă. [< suplini + -tor, după it. supplitore].

suplinitor (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SUPLINITÓR, -OÁRE adj., s. m. f. 1. (cel) care suplinește în muncă, într-o funcție; locțiitor, supleant. 2. (cadru didactic) care nu este titularizat. (< suplini + -tor)

suplinitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
suplinitór (su-pli-) adj. m., s. m., pl. suplinitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. suplinitoáre

suplinitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
suplinitor m. cel ce suplinește o funcțiune în lipsa titularului.

suplinitor (Dicționaru limbii românești, 1939)
*suplinitór, -oáre adj. Care suplinește: profesor suplinitor. Subst. Un suplinitor.

suplinitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SUPLINITÓR, -OÁRE, suplinitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care suplinește (1) într-o funcție, într-o muncă. 2. S. m. și f. Cadru didactic care nu e titularizat. — Suplini + suf. -tor.