retevei (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RETEVÉI, reteveie, s. n. (
Pop.) Bucată scurtă de lemn; scurtătură. –
Et. nec.retevei (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)retevéi (retevéie), s. n. – Par, resteu, scurtătură. Origine necunoscută. Etimonul
sl. (Cihac, II, 311) pare dubios. După Bogrea,
Dacor., I, 271, din
mag. retesz-fej, cf. retez. Ar putea fi în loc de *
restevei, dim. de la
resteu, dar
der. nu pare normală.
retevei (Dicționar de argou al limbii române, 2007)retevei, reteveie s. n. (pop.) penis.
retevei (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)retevéi (
pop.)
s. n.,
pl. retevéieretevei (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RETEVÉI, reteveie, s. n. (
Pop.) Bucată scurtă de lemn; scurtătură. —
Et. nec.reteveĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)retevéĭ n., pl.
eĭe (slav?). Scurtătură, băț scurt și gros. Lovitură de reteveĭ:
ĭ-a tras un reteveĭ. – În Meh.
ră-, în Dolj
rataveĭ. V.
cărăveĭ.