retez - explicat in DEX

retez (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RETÉZ, reteze, s. n. 1. (Pop.; în expr.) La retezul părului = în locul unde se retează părul; la ceafă. 2. (Înv.) Diametru. – Din reteza (derivat regresiv).

retez (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
retéz, retéze, s.n. 1. (pop.) (în expr.) la retezul părului = în locul unde se retează părul; la ceafă. 2. (înv.) diametru. 3. (reg.) zăvor. 4. lemn gros retezat la capete.

retez (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
retéz (-zuri), s. n. – 1. Închizătoare primitivă de lemn. – 2. Titirez la moară. – Var. rătez. Sl. retęzĭ „lanț” (Cihac, II, 312; Byhan 240), cf. slov., rut. retjaz, pol. rzeciądz, mag. retesz. În Mold.

retez (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) retéz n. V. rătez 1.

retez (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) retéz s. n., pl. urĭ (d. retez 2). Rar. Locu retezăriĭ, locu de unde începe retezarea (de ex., la păru capuluĭ, la ceafă). Diametru, secțiune transversală. V. rătez 1.

retez (Dicționaru limbii românești, 1939)
3) retéz și (est) rătéz, a -zá v. tr. (după Pascu, d. bg. otrĭezvam, retez. Totușĭ, fiind-că inf. în -za ca la boteza, cuteza, necheza pare straniŭ la un verb slav și fiind-că din otrĭezvam s´ar fi făcut maĭ degrabă un verb în -ui, ca și a obrezui, cu care se înrudește, e maĭ plauzibilă derivarea din vgr. airetizo, aleg, fac disidență [!], îs eretic, d. airéo, ĭaŭ, și af-aireo, retez). Taĭ extremitățile, taĭ despărțind: călău ĭ-a retezat capu, mașina ĭ-a retezat degetele. A reteza stupu, a-l goli de fagurĭ, a-ĭ scoate mĭerea. Fig. Decid energic și răpede [!] (tranșez): s´o retezăm odată cu asta ! A o reteza cuĭva, a-ĭ impune o limită pretențiunilor, a-l pune la locu luĭ, a-l învăța minte: ĭ-am retezat-o scurt. A o reteza cu cineva (saŭ cu un lucru), a rupe brusc relațiunile cu el (saŭ a te lăsa subit de un lucru). A reteza un drum, a apuca un drum maĭ scurt.

retez (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
retéz (pop.) s. n., pl. retéze

retez (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
retez n¹. Mold. zăvor de ușă. [Rut. RETEZÌ].

retez (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RETÉZ, reteze, s. n. 1. (Pop.; în expr.) La retezul părului = în locul unde se retează părul; la ceafa. 2. (înv.) Diametru. — Din reteza (derivat regresiv).