rețetar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REȚETÁR, (
1, 2, 3)
rețetare, s. n., (
4)
rețetari, s. m. 1. S. n. Bloc cu formulare pe care se scriu rețete (
1).
2. S. n. Listă prin care se stabilesc, pe baza unor rețete (
2), componentele unor mâncăruri, dulciuri etc.
3. S. n. Normativ conținând un ansamblu de alimente și rațiile alocate echipajului unei nave comerciale.
4. S. m. Persoană care execută rețetele într-o farmacie. –
Rețetă +
suf. -ar.