reteveĭ - explicat in DEX

retevei (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RETEVÉI, reteveie, s. n. (Pop.) Bucată scurtă de lemn; scurtătură. – Et. nec.

retevei (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
retevéi (retevéie), s. n. – Par, resteu, scurtătură. Origine necunoscută. Etimonul sl. (Cihac, II, 311) pare dubios. După Bogrea, Dacor., I, 271, din mag. retesz-fej, cf. retez. Ar putea fi în loc de *restevei, dim. de la resteu, dar der. nu pare normală.

retevei (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
retevei, reteveie s. n. (pop.) penis.

retevei (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
retevéi (pop.) s. n., pl. retevéie

retevei (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RETEVÉI, reteveie, s. n. (Pop.) Bucată scurtă de lemn; scurtătură. — Et. nec.

reteveĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
retevéĭ n., pl. eĭe (slav?). Scurtătură, băț scurt și gros. Lovitură de reteveĭ: ĭ-a tras un reteveĭ. – În Meh. ră-, în Dolj rataveĭ. V. cărăveĭ.