retentiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RETENTÍV, -Ă, retentivi, -e, adj. (Rar) De retenție. – Din
fr. rétentif.retentiv (Dicționar de neologisme, 1986)RETENTÍV, -Ă adj. Referitor la retenție; cu caracter de retenție. [Cf. it.
retentivo].
retentiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)RETENTÍV, -Ă adj. referitor la retenție; cu caracter de retenție. (< it.
retentivo)
retentiv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RETENTÍV, -Ă, retentivi, -e, adj. (Rar) De retenție. — Din
fr. rétentif.