reteza (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RETEZÁ, retéz, vb. I.
Tranz. 1. A tăia transversal și complet, cu o singură tăietură, un obiect sau o parte a corpului unei ființe. ◊
Expr. A-i reteza (cuiva)
unghiile = a face (pe cineva) inofensiv; a pune (pe cineva) la punct.
A-l reteza (pe cineva)
scurt sau
a i-o reteza (cuiva) = a-i limita (cuiva) pretențiile; a pune brusc capăt discuției. ♦ A tăia fagurii dintr-un stup, pentru a recolta mierea.
2. (Construit cu pronumele feminin „o”, cu valoare neutră) A o lua de-a curmezișul pentru a scurta drumul.
3. Fig. A face să înceteze brusc, a curma, a întrerupe. –
Et. nec.reteza (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)retezá (retéz, át), vb. –
1. A scurta, a tăia, a tranșa. –
2. A curăța stupul. –
Var. răteza. Origine îndoielnică. Nici una din multele ipoteze prezentate nu este acceptabilă. Din
sl. rĕzati „a scurta” (Cihac, II, 310) nu este posibil din punct de vedere fonetic; din
sl. otrĕzati (Crețu 362; Weigand,
BA, II, 258; Pascu,
Beiträge, 12) nu este mai simplu. Din
lat. *
recaediāre ‹
caedĕre (Pușcariu,
Conv. lit., XXXIX, 305; Pușcariu 1457; REW 7106; Pușcariu,
Dacor., I, 325; Rosetti, I, 171) nu are nici o probabilitate,
cf. Tiktin;
lat. *
recidiāre ‹
recidĕre (Giuglea,
Dacor., II, 221) prezintă aceeași problemă fonetică, care pare insolubilă. Alții au pornit de la
lat. *
retundiāre, cf. fr. rogner (Candrea,
GS, III, 227; Candrea); din
lat. *
retizāre „a tăia crengile care atîrnă deasupra apei”, de la
retae (Graur,
BL, IV, 110); din
gr. αίρετίζω „a alege” (Scriban), a cărui explicație semantică pare deficientă; din
sl. retęzŭ „zăvor” (Conev 80); toate aceste ipoteze sînt neverosimile. Explicația lui P. Papahagi,
Dunărea, IV, 122-4 (Lozovan 250) nu este accesibilă. În cercetarea originii acestui cuvînt, trebuie să se țină seamă de sensul lui foarte special, acela de „a tăia potrivind” sau „a tăia alegînd”, cum se face de exemplu la tăierea părului, la curățirea unui copac etc. Dacă se ia în considerație această nuanță, ne putem gîndi că nu este o
var. a lui *
neteza, din
lat. *
nitidiāre „a curăța nivelînd”;
cf. netezi, care este un
der. interior, pornind de la
neted. Schimbarea inițialei nu este clară; dar coincide cu cea de la
rîncheza ›
nincheza. Der. retez, s. n. (tăiș, custură; diametru);
retezătură, s. f. (tăiere, tăietură; unealtă de marcat vitele).
reteza (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)retezá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
reteázăretezà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)retezà v.
1. a scurta prin tăiere:
îi reteză capul; 2. a scoate mierea și ceara din stup;
3. fig. a întrerupe, a tăia:
toți râd..., dar ce retează deodată râsul lor ? AL. [Origină necunoscută].
reteza (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RETEZÁ, retéz, vb. I.
Tranz. 1. A tăia transversal și complet, cu o singură tăietură, un obiect, o parte a unui obiect sau o parte a corpului unei ființe. ◊
Expr. A-i reteza (cuiva)
unghiile = a face (pe cineva) inofensiv; a pune (pe cineva) Ia punct.
A-l reteza (pe cineva)
scurt sau
a i-o reteza (cuiva) = a-i limita (cuiva) pretențiile; a pune brusc capăt discuției. ♦ A tăia fagurii dintr-un stup, pentru a recolta mierea.
2. (Construit cu pronumele feminin „o”, cu valoare neutră) A o lua de-a curmezișul pentru a scurta drumul.
3. Fig. A face să înceteze brusc, a curma, a întrerupe. —
Et. nec.