recipisă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RECIPÍSĂ, recipise, s. f. Dovadă sau adeverință oficială (detașată dintr-un carnet special) prin care se confirmă primirea unor acte, telegrame, colete, bani etc., destinate a fi expediate. – După
fr. récépissé, germ. Rezepisse.recipisă (Dicționar de neologisme, 1986)RECIPÍSĂ s.f. Adeverință, dovadă oficială, autentică care confirmă primirea unor acte, a unor telegrame etc. [< fr.
récépissé, cf. lat.
recepisse – a fi primit].
recipisă (Marele dicționar de neologisme, 2000)RECIPÍSĂ s. f. înscris oficial, autentic, care confirmă primirea unor acte, telegrame etc. (după fr.
récépissé, germ.
Rezepisse)
recipisă (Dicționaru limbii românești, 1939)*recipísă, V.
recepisă.recipisă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)recipísă s. f.,
g.-d. art. recipísei; pl. recipíserecipisă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RECIPÍSĂ, recipise, s. f. Dovadă sau adeverință oficială (detașată dintr-un carnet special) prin care se confirmă primirea unor acte, telegrame, colete, bani etc., destinate a fi expediate. — După
fr. récépissé, germ. Rezepisse.