priveliște (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRIVÉLIȘTE, priveliști, s. f. 1. Tablou, aspect din natură; peisaj, priveală.
2. Aspect, fapt etc. (interesant, neobișnuit etc.) care se înfățișează înaintea ochilor.
3. (
Înv.) Faptul de a privi. ◊
Loc. adv. În priveliște = în văzul tuturor, la vedere, în public. –
Priveală +
suf. -iște.priveliște (Dicționaru limbii românești, 1939)privéliște f. (d.
priveală, privesc, și
-iște ca´n vsl. sîrb.
prozorište, rus.
žrĭelišče, spectacul [!]. Cp. cu
izbeliște). Aspect, înfățișare:
o priveliște încîntătoare de pe munte. – La Dos.
prăviriște (d.
prăvire, după lat.
spectaculum), spectacul, teatru. În vest
privelíște.priveliște (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)privéliște s. f.,
g.-d. art. privéliștii; pl. privéliștipriveliște (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)priveliște f. spectacol:
ce priveliște de jale! [Tras din
priveală].