priveghetor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRIVEGHETÓR, -OÁRE, priveghetori, -oare, s. m. și
f. (
Pop.) Persoană care priveghează;
spec. supraveghetor. ♦ (
Înv.) Subprefect. [
Var.: (
reg.)
privighetór, -oáre, privighitór, -oáre s. m. și
f.] –
Priveghea +
suf. -tor.priveghetor (Dicționaru limbii românești, 1939)priveghetór și (ob.)
-ighitor, -oáre s., pl.
orĭ, oare. Persoană care priveghează, supraveghetor.
Vechĭ. Suprefect [!]. S. f., pl.
orĭ. O păsărică cenușie (
luscinia philoméla) care cîntă și noaptea. Lumînare care arde la capu unuĭ mort (V.
veghetoare). – Vechĭ
pre-.priveghetor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)priveghetór (
pop.)
s. m.,
pl. priveghetóripriveghetor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)priveghetor m.
1. cel ce priveghează;
2. od. în Moldova subprefect:
nu vă temeți, că doar nu-s priveghetor AL.