priveghere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRIVEGHÉRE, privegheri, s. f. (
Pop.) Acțiunea de
a priveghea. 1. Străjuire, pază, veghe. ♦ Supraveghere, control; grijă, atenție.
2. Serviciu religios care se oficiază noaptea sau seara, în ajunul unei sărbători, într-o mănăstire sau într-o biserică. [
Var.: (
reg.)
privighére s. f.] –
V. priveghea.priveghere (Dicționaru limbii românești, 1939)priveghére f. Acțiunea de a priveghea. Serviciŭ religios noaptea în ajunu marilor sărbătorĭ (cum se face la Ĭașĭ în ajunul zileĭ sfinteĭ Paraschiva). – Vechĭ
pre-. V.
denie.priveghere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)priveghére (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. priveghérii; pl. priveghéripriveghere (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)priveghere f.
1. acțiunea de a priveghea și rezultatul ei;
2. a doua slujbă a nopții:
călugării sunt datori a lua parte la privegherile de noapte.