perfecta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PERFECTÁ, perfectez, vb. I.
Tranz. A duce la bun sfârșit, a desăvârși, a definitiva, a încheia (un acord, o tranzacție etc.). – Din
perfect.perfecta (Dicționar de neologisme, 1986)PERFECTÁ vb. I. tr. A definitiva, a încheia (o înțelegere, un act, o tranzacție). [Cf. it.
perfettare, fr.
parfaire].
perfecta (Marele dicționar de neologisme, 2000)PERFECTÁ vb. tr. a definitiva, a încheia (o înțelegere, un act, o tranzacție). (< perfect)
perfecta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)perfectá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
perfecteáză