orbi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORBÍ, orbesc, vb. IV.
1. Intranz. A deveni orb
2, a-și pierde vederea. ♦
Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊
Expr. (Nici cât sau
măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦
Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii.
2. Tranz. Fig. A face pe cineva să-și piardă rațiunea, clarviziunea, a-l face să nu mai judece obiectiv. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din
orb2.orbi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)orbí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. orbésc, imperf. 3
sg. orbeá; conj. prez. 3
să orbeáscăorbì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)orbì v.
1. a face orb;
2. a lua ochii:
o lumină ce te orbește; 3. fig. a scoate din minți:
să nu te orbească laudele; 4. a pierde vederea, a deveni orb.