orbie(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ORBÍE s. f. (Pop.) Starea celui orb2 (1), lipsa vederii. ♦ Fig. Inconștiență, orbire. – Orb2 + suf. -ie.
orbie(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) orbíe (pop.) s. f., art. orbía, g.-d. orbíi, art. orbíei
orbie(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) orbie f. 1. starea celui orb; 2.fig. rătăcire.