orbete (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORBÉTE s. m. v. orbeț.orbete (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ORBÉTE (‹
orb)
s. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, cu incisivi și gheare mari (genul
Spalax), reprezentat în România prin două specii,
orbetele mare (
S. microphthalmus) și
orbetele mic (
S. leucodon); (
pop.)
cățelul-pământului sau
țâncul pământului. Se hrănește cu rădăcini, tuberculi și chiar plante verzi, producând pagube în grădinile de zarzavat. Trăiește îndeosebi în zona de stepă și silvostepă și în
Pod. Transilvaniei.
orbete (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)orbéte (animal)
s. m.,
pl. orbéți