orbilă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORBÍLĂ s. m. (Glumeț) Poreclă dată unei persoane care nu vede sau nu observă nimic în jurul său, care se împiedică de tot ce-i stă în cale, care este lipsită de spirit de observație. –
Orb2 +
suf. -ilă.