onorabil - explicat in DEX

onorabil (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ONORABIL, -Ă, onorabili, -e adj. (Adesea adverbial) Demn de cinste, de stimă, de respect; cinstit, stimabil, respectabil. – Din fr. honorable, lat. honorabilis.

onorabil (Dicționar de neologisme, 1986)
ONORÁBIL, -Ă adj. Vrednic de cinste, de respect; cinstit, respectabil. [Cf. fr. honorable, lat. honorabilis].

onorabil (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ONORÁBIL, -Ă adj. vrednic de cinste, de stimă, de respect; cinstit, respectabil. (< fr. honorable, lat. honorabilis)

onorabil (Dicționaru limbii românești, 1939)
*onorábil, -ă adj. (lat. honorabilis). Care face onoare: acțiune onorabilă. Demn de onoare, cinstit: persoană onorabilă. Titlu de onoare dat cuĭva (maĭ mult ironic, ca și stimabil. V. onorat): ĭa ascultă, onorabile domn saŭ (maĭ des) numaĭ onorabile! Adv. În mod onorabil: s´a retras onorabil.

onorabil (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
onorábil adj. m., pl. onorábili; f. onorábilă, pl. onorábile

onorabil (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
onorabil a. 1. care face onoare: retragere onorabilă; 2. care merită de a fi onorat: familie onorabilă; 3. în vorbirea parlamentară: onorabilul preopinent.