norocire(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) NOROCÍRE,norociri, s. f. (Pop.) Faptul de a noroci; p. ext. noroc. – V. noroci.
norocire(Dicționaru limbii românești, 1939) norocíre f. Noroc, fericire.
norocire(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) norocíre (pop.) s. f., g.-d. art. norocírii; pl. norocíri
norocire(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) norocire f. fericire.