norocel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NOROCÉL, norocele, s. n. (
Pop.) Diminutiv al lui
noroc. –
Noroc +
suf. -el.norocel (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)norocél, norocéle, s.n. (pop.)
1. noroc.
2. (reg.) plantă denumită și
crucea-voinicului.
norocel (Dicționar de argou al limbii române, 2007)norocel, norocei s. m. (pop.) talisman, amuletă; mic obiect aducător de noroc.
norocel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)norocél (
pop.)
s. n.,
pl. norocéle