noroci (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NOROCÍ, norocesc, vb. IV.
Tranz. 1. (
Pop. și
fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦
Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să...
2. (
Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din
noroc.noroci (Dicționar de argou al limbii române, 2007)noroci, norocesc v. t. a face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc
noroci (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)norocí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. norocésc, imperf. 3
sg. noroceá; conj. prez. 3
să noroceáscă