noroc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NORÓC, (
pop.)
noroace, s. n. 1. Soartă, ursită, destin (favorabil). ◊
Cu sau
fără (de) noroc =
a) loc. adj. și adv. (care este) cu (sau fără) succes;
b) loc. adj. care exprimă, arată (ne)fericire, (in)succes. ◊
Loc. adv. La (sau
într-un)
noroc = la întâmplare, fără a fi sigur de reușită. ◊
Expr. (
Pop.)
La cât mi-a sta norocul = în ce măsură voi fi favorizat de soartă.
A-i fi scris în noroc să... = a-i fi sortit să...
2. Întâmplare neașteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reușita unei acțiuni, îndeplinirea unei dorințe etc.; șansă, baftă. ◊
Joc de noroc = nume generic dat jocurilor în care câștigul depinde (aproape exclusiv) de întâmplare. ◊
Expr. A avea noroc sau
a fi cu noroc = a avea succes sau a fi favorizat de împrejurări în acțiunile întreprinse.
Noroc că... = bine că..., din fericire...
A avea norocul să... = a se ivi prilejul favorabil pentru...
A avea noroc de cineva (sau
de ceva) = a avea avantajul de a da peste cineva (sau ceva) folositor; a se putea sluji cu folos de cineva sau de ceva.
Unde-i norocul să... = ce bine ar fi să...
A da noroc =
a) a saluta;
b) a închina, a ciocni, a ura.
Noroc! = formulă de salut sau de urare.
3. Stare sufletească sau situație în care omul se simte fericit; fericire, bine. ♦ Bunăstare. – Din
sl. naroku.noroc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)noróc (noroáce), s. n. –
1. Șansă, fericire. –
2. Întîmplare, hazard. –
Sl. narokŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 32),
cf. sb.,
cr.,
pol. narok. –
Der. noroceală (
var. norocire),
s. f. (soartă, noroc);
noroci, vb. (a face fericit);
norocos, adj. (fericit, cu noroc);
nenoroc, s. n. (nenorocire);
nenoroci, vb. (a pierde, a distruge, a ruina; a silui);
nenorocos, adj. (fără noroc).
noroc (Dicționaru limbii românești, 1939)noróc și (vest)
năróc n., pl.
oace (vsl.
na-rokŭ, hotărîre, soartă, d.
rešti-rekon, a zice, a vorbi; sîrb.
narok, soartă; pol.
narok, într’adins. V.
ob-roc, pro-roc, so-roc). Soartă fericită, fericire:
Ce noroc pe el! Noroc să dea Dumnezeu ! Soartă bună saŭ rea:
așa ĭ-a fost norocu. La noroc (saŭ și:
într’un noroc), la întîmplare, în bobote:
am ochit la noroc, și tot am nimerit ! A avea noroc, a avea parte de fericire.
Bată-te norocu !, formulă de blestem glumeț egală cu:
să fii fericit ! V.
orînd, ursită.noroc (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)noróc, noroace, (năroc), s.n. –
1. Soartă, ursită, destin: „Străinu-s, străină-i țara, / Inima-mi arde ca para. / Ardă focu pe tot locu / Dacă rău mi-a fost norocu” (Calendar 1980: 86).
2. Stare de fericire, bine; bunăstare: „Mamă, la ce m-ai făcut / Dacă noroc n-am avut? / Și de ce vrei să mă ai / Dacă n-ai noroc să-mi dai?” (Calendar 1980: 91). „Fântână cu bărbânoc / Omu bun n-are noroc / Nici cât arde paiu-n foc; / Nici noroc și nici ticneală / Nici cât arde paiu-n pară. / Mândră floare-i norocu, / Nu răsare-n tăt locu” (Calendar 1980: 85). În dimineața de Anul Nou colindă numai coconii. „Fetele aduc sărăcie; băieții aduc noroc„.
3. Șansă, baftă: „Ce să mă fac dacă nu-i / Norocu la vremea lui, / Cu mâna degeaba-l pui; / Că norocu pus cu mâna / I să uscă rădăcina” (Calendar 1980: 91). ♦ Noroc!, formulă de salut sau de urare. În Maramureș se folosește frecvent expresia „Noroc bun!”. „Înainte, în sat la noi dzâcem năroc bun, bună dzua!. Apoi or si cam dzăce ai, de când s-o început a să dzâce Laudă-se Isus Hristos! când să întâlnesc doi oamnei. (...) O zinit poruncă de la Vlădică la poptí ca să dzică oamenii așa” (Papahagi 1925: 319-320; Giulești, 1920). Această formulă de salut a fost preluată de băieși. ♦ Din punct de vedere mitologic, de remarcat cultul zeiței romane Fortuna, care a pătruns pe teritoriul geto-dac, fiind numită Fortuna Daciarum, obținând numeroase altare în unele orașe (Kernbach 1989). – Din sl. narokǔ.
noroc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)noróc s. n.,
pl. noroácenoroc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)noroc n.
1. soartă:
fiecare cu norocul său; 2. șansă:
n´am noroc; 3. fericire:
noroc să dea D-zeu ! [Vechiu- rom.
năroc = slav. NAROKŬ, lit. ceeace s´a rostit].