voinic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)VOINÍC, -Ă, voinici, -ce s. m.,
adj. I. S. m. 1. Tânăr bine făcut, chipeș, curajos, viteaz, îndrăzneț. ◊
Voinic de codru sau
voinicul codrului = haiduc.
2. Flăcău, fecior.
3. (
Înv.) Soldat, ostaș.
II. Adj. (Despre oameni) Bine făcut, robust, viguros, vânjos. – Din
bg.,
scr. vojnic.