expediție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EXPEDÍȚIE, expediții, s. f. 1. Călătorie lungă (și anevoioasă) făcută de un grup organizat în regiuni îndepărtate, cu scopuri științifice, comerciale etc.
2. Campanie militară agresivă pentru cucerirea unui teritoriu străin, îndepărtat de propria țară.
3. Expediere. ◊
Condică de expediție = registru în care se înregistrează zilnic lista corespondenței expediate de o instituție sau de o întreprindere. – Din
fr. expédition, lat. expeditio.expediție (Marele dicționar de neologisme, 2000)EXPEDÍȚIE s. f. 1. expediere (1). 2. călătorie întreprinsă în vederea unor cercetări științifice sau pentru afaceri comerciale. 3. campanie militară în afara granițelor, în scop de cucerire, de pedepsire etc. (< fr.
expédition, lat.
expeditio)
expediție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)expedíție (-ți-e) s. f.,
art. expedíția (-ți-a), g.-d. art. expedíției; pl. expedíții, art. expedíțiile (-ți-i-)expediție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EXPEDÍȚIE, expediții, s. f. 1. Călătorie de explorare lungă (și anevoioasă) făcută de un grup organizat în regiuni îndepărtate, cu scopuri științifice, comerciale etc.
2. Campanie militară agresivă pentru cucerirea unui teritoriu străin, îndepărtat de propria țară.
3. Expediere. ◊
Condică de expediție = registru în care se înregistrează zilnic lista corespondenței expediate de o instituție sau de o întreprindere. – Din
fr. expédition, lat. expeditio.