expedient (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EXPEDIÉNT, expediente, s. n. Mijloc ingenios cu ajutorul căruia se poate face față unei situații grele;
p. ext. mijloc improvizat, adesea ilicit, prin care se procură bani. [
Pr.:
-di-ent] – Din
fr. expédient.expedient (Dicționar de neologisme, 1986)EXPEDIÉNT s.n. (
De obicei la pl.) Modalitate, mijloc ingenios de a învinge o dificultate, de a o scoate la capăt; (
p. ext.) mijloc improvizat, adesea ilicit, prin care se procură bani. [Pron.
-di-ent, pl.
-te. / < fr.
expédient].
expedient (Marele dicționar de neologisme, 2000)EXPEDIÉNT s. n. mijloc ingenios de a învinge o dificultate; (p. ext.) mijloc improvizat, adesea ilicit, prin care se procură bani. (< fr.
expédient, lat.
expediens)
expedient (Dicționaru limbii românești, 1939)*expediént n., pl.
e (fr.
expédient, d. lat.
ex-pédiens, -éntis, part. d.
expedire, a libera, a fi folositor). Mijloc de a învinge o dificultate, de a o scoate la capăt:
a căuta un expedient. Pl. Mijloc extrem cu care în mod meschin fac față nevoilor:
a fi redus la expediente. A trăi din expediente, a trăi greŭ făcînd și fapte ilicite la nevoe.
expedient (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)expediént (-di-ent) s. n.,
pl. expediénteexpedient (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)expedient n.
1. mijloc d’a o scoate la căpătâiu:
fertil în expediente; 2. resurse trecătoare:
a fi redus la expediente.expedient (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EXPEDIÉNT, expediente, s. n. Mijloc ingenios cu ajutorul căruia se poate face față unei situații grele;
p. ext. mijloc improvizat, adesea ilicit, prin care se procură bani. [
Pr.: -
di-ent] — Din
fr. expédient.