expedia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EXPEDIÁ, expediez, vb. I.
Tranz. 1. A trimite prin poștă, prin mesagerii etc. scrisori, bani, pachete etc. la o anumită adresă.
2. (
Fam.) A îndepărta pe cineva, a se debarasa, a se descotorosi de cineva.
3. A executa repede și superficial o lucrare. [
Pr.:
-di-a] – Din
fr. expédier.expedia (Dicționar de neologisme, 1986)EXPEDIÁ vb. I. tr. 1. A trimite (scrisori, pachete etc.) la destinație.
2. (
Fam.) A îndepărta (pe cineva), a se descotorosi, a se debarasa (de cineva). ♦ A face iute și cu ușurință (o treabă, un lucru). [Pron.
-di-a, p.i. 3,6
-iază, ger.
-iind. / < fr.
expédier, lat.
expedire].
expedia (Marele dicționar de neologisme, 2000)EXPEDIÁ vb. tr. 1. a trimite (scrisori, bani, pachete etc.) la destinație. 2. (fam.) a îndepărta pe cineva, a se descotorosi, a se debarasa de cineva. ◊ a face ceva în grabă și superficial. (< fr.
expédier, lat.
expedire)
expedia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)expediá (a ~) (-di-a) vb.,
ind. prez. 3
expediáză, 1
pl. expediém (-di-em); conj. prez. 3
să expediéze; ger. expediínd (-di-ind)expedia (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EXPEDIÁ, expediez, vb. I.
Tranz. 1. A trimite prin poștă, prin mesagerii etc. scrisori, bani, pachete etc. la o anumită adresă.
2. (
Fam.) A îndepărta pe cineva, a se debarasa, a se descotorosi de cineva.
3. A executa repede și superficial o lucrare. [
Pr.:
-di-a] — Din
fr. expédier.expedià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)expedià v.
1. a porni la un loc hotărît:
a expedia o ladă; 2. a grăbi execuțiunea:
a expedia o afacere; 3. a face o copie conformă:
a expedia un contract.