epavă - explicat in DEX

epavă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
EPÁVĂ, epave, s. f. Rămășiță a unei nave scufundate sau eșuate. ♦ Fig. Persoană ajunsă într-o stare fizică sau morală mizerabilă, om distrus, ruinat (fizic sau moral). – Din fr. épave.

epavă (Dicționar de neologisme, 1986)
EPÁVĂ s.f. 1. Resturi, rămășițe ale unei nave distruse sau naufragiate, aruncate de mare pe țărm; navă distrusă sau naufragiată. 2. (Fig.) Om distrus, ruinat (fizic și moral). [< fr. épave].

epavă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
EPÁVĂ s. f. 1. (parte dintr-o) navă naufragiată sau eșuată. 2. (fig.) om distrus, ruinat (fizic și moral). (< fr. épave)

epavă (Dicționaru limbii românești, 1939)
*epávă f., pl. e (fr. ’epave, „speriat”, apoĭ „epavă”, d. lat. expavídus, spăĭmîntat [!]. Întîĭ s’a zis despre oile saŭ albinele speriate, care se împrăștie, apoĭ despre sfărîmăturile uneĭ corăbiĭ sfărămate [!]. V. spăĭmînt). Sfărîmătură de corabie saŭ din alt vehicul. Fig. Rest, rămășiță (dintr’o avere, dintr’un partid, dintr’o sănătate): acest om e o epavă din ceĭa ce a fost.

epavă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
epávă s. f., g.-d. art. epávei; pl. epáve

epavă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
EPÁVĂ, epave, s. f. Navă scufundată sau eșuată. ♦ Fig. Persoană ajunsă într-o stare fizică sau morală mizerabilă, om distrus, ruinat (fizic sau moral). — Din fr. épave.