discredita (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DISCREDITÁ, discreditez, vb. I.
Tranz. și
refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din
fr. discréditer.discredita (Dicționar de neologisme, 1986)DISCREDITÁ vb. I. tr., refl. A face ca cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea, creditul altora, a(-și) strica reputația. [< fr.
discréditer, cf. it.
discreditare].
discredita (Marele dicționar de neologisme, 2000)DISCREDITÁ vb. tr., refl. a(-și) pierde reputația, a (se) compromite. (< fr.
discréditer)
discredita (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)discreditá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
discrediteázădiscredità (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)discredità v.
1. a face să cază în discredit;
2. a pierde creditul.
discredita (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DISCREDITÁ, discreditez, vb. I.
Tranz. și
refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. — Din
fr. discréditer.