cubism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CUBÍSM s. n. Mișcare artistică apărută la începutul
sec. XX, care prezintă obiectele din realitate descompuse în cele mai simple figuri geometrice, fără a ține seamă de asemănarea exterioară cu obiectele reprezentate. – Din
fr. cubisme.cubism (Dicționar de neologisme, 1986)CUBÍSM s.n. Mișcare artistică modernă apărută la începutul sec. XX, care procedează la o analiză și recompunere a formelor în volume și planuri geometrice, încercând să exprime simultan existența obiectului ca o totalitate, cu toate fețele, liniile și punctele sale. [Cf. fr.
cubisme].
cubism (Marele dicționar de neologisme, 2000)CUBÍSM s. n. mișcare artistică modernă de la începutul sec. XX, care analizează și recompune formele în volume și planuri geometrice, încercând să exprime simultan existența obiectului ca o totalitate, cu toate fețele, liniile și punctele sale. (< fr.
cubisme)
cubism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CUBÍSM (‹
fr.)
s. n. Mișcare artistică inițiată la începutul
sec. 20 de P. Picasso și G. Braque; alți reprezentanți de seamă sînt: pictorii Juan Gris,
F. Léger, A. Lhote, J. Villon și sculptorii A. Archipenko, J. Lipchitz, O. Zadkine. Pentru scurt pimt, C. Brâncuși s-a aflat în contact cu
c. Plecînd de la ideile lui Cézanne, influențați și de sculptura africană în faza analitică a
c., cubiștii procedează la o analiză și recompunere a formelor în volume și planuri geometrice, încercînd să exprime simultan existența obiectului ca o totalitate, cu toate fețele, liniile și punctele sale. În acest scop ei renunță la perspectiva tradițională și la varietatea cromatică, mulțumindu-se cu degradeurile unui număr foarte mic de tonuri. În faza sintetică a
c. se renunță la descompunerea analitică în planuri multiple a obiectului, culoarea își recapătă importanța, se folosesc fragmente din alte materiale (hîrtie, pînză, carton etc.) pentru a se sugera mai direct materialitatea, dar mai ales pentru a semnifica întregul prin parte (de
ex.: un ziar printr-un singur fragment din el, lipit pe un suport). În România,
c. apare la un interval de un deceniu și jumătate de la prima sa afirmare și se manifestă prin multiple variante. Pictorii Marcel Iancu, M.H. Maxy și Corneliu Mihăilescu sînt principalii săi exponenți.
cubism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cubísm s. n.cubism (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cubism n. școală de artă modernă, apărută pe la 1910 și tinzând a reprezenta obiectele sub forme geometrice.
cubism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CUBÍSM s. n. Mișcare artistică apărută la începutul
sec. XX, care prezintă obiectele din realitate descompuse în cele mai simple figuri geometrice, care analizează și recompune formele în volume și planuri, încercând să exprime simultan existența obiectului ca o totalitate, cu toate fețele, punctele și liniile și să creeze un obiect estetic foarte structurat, ignorându-se perspectiva și clarobscurul. — Din
fr. cubisme.