consimțì - explicat in DEX

consimți (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con¹- + simți (după fr. consentir).

consimți (Dicționar de neologisme, 1986)
CONSIMȚÍ vb. IV. tr., intr. A-și da consimțământul; a încuviința, a aproba; a se învoi. [P.i. consímt și simț, conj. -simtă. / < con- + simți, după fr. consentir].

consimți (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONSIMȚÍ vb. tr., intr. a-și da consimțământul; a încuviința, a aproba. (după fr. consentir)

consimți
consimțí vb. I. tr., intr. A-și da consimțământul, a fi de acord cu ceva; a încuviința, a aproba. Mă știi că consimț la onoarea dumitale de familist (CAR.). Să-și înduplece soțul părăsit să consimtă la despărțenie (M. I. CAR.). ◊ Loc.adv. Liber consimțit v. liber. • prez.ind. consímt, (înv.) consímț, -esc./con³- + simți, după fr. consentir. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)

consimți (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
consimțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consímt, imperf. 3 sg. consimțeá; conj. prez. 3 să consímtă

consimțì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
consimțì v. 1. a avea aceeaș simțire sau voință cu altul: cine tace, consimte; 2. a aproba, a accconsimțiepta: a consimți la o propunere.

consimți (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. — Con¹- + simți (după fr. consentir).