consimți (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV.
Tranz. și
intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. –
Con1- + simți (după
fr. consentir).
consimți (Dicționar de neologisme, 1986)CONSIMȚÍ vb. IV. tr., intr. A-și da consimțământul; a încuviința, a aproba; a se învoi. [P.i.
consímt și
simț, conj.
-simtă. / <
con- +
simți, după fr.
consentir].
consimți (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONSIMȚÍ vb. tr., intr. a-și da consimțământul; a încuviința, a aproba. (după fr.
consentir)
consimțiconsimțí vb. I. tr., intr. A-și da consimțământul, a fi de acord cu ceva; a încuviința, a aproba.
Mă știi că consimț la onoarea dumitale de familist (CAR.).
Să-și înduplece soțul părăsit să consimtă la despărțenie (M. I. CAR.). ◊ Loc.adv.
Liber consimțit v. liber. • prez.ind.
consímt, (
înv.)
consímț, -esc./
con3- +
simți, după fr.
consentir. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)
consimți (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)consimțí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. consímt, imperf. 3
sg. consimțeá; conj. prez. 3
să consímtăconsimțì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)consimțì v.
1. a avea aceeaș simțire sau voință cu altul:
cine tace, consimte; 2. a aproba, a accconsimțiepta:
a consimți la o propunere.consimți (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV.
Tranz. și
intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. —
Con1- + simți (după
fr. consentir).