bogomil (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BOGOMÍL, bogomili, s. m. Adept al bogomilismului. – Din
n. pr. Bogomil.bogomil (Marele dicționar de neologisme, 2000)BOGOMÍL s. m. adept al bogomilismului. (cf.
Bogomil)
bogomil (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BOGOMÍL, bogomili, s. m. Adept al bogomilismului. – Din
Bogomil (nume propriu).
bogomil (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bogomíl s. m.,
pl. bogomílibogomil (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BOGOMÍL, bogomili, s. m. Adept al bogomilismului. — Din
n. pr. Bogomil.