boglar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)boglár (-ri), s. m. –
1. Broșă, clemă, cataramă. –
2. Plantă erbacee, Ranunculus aureus.
Mag. bolgár (Cihac, II, 483).
boglar (Dicționaru limbii românești, 1939)boglár m. (ung.
boglár, rozetă, fibulă, gălbenele).
Trans. O plantă ranunculacee. V.
gălbeneală.boglar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)boglár (bo-glar) s. m.,
pl. bogláriboglar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BOGLÁR, boglari, s. m. Plantă erbacee otrăvitoare, cu flori mici, galbene, care crește în locuri mocirloase
(Ranunculus sceleratus). — Din
magh. boglár.